SHARE

Vă adresăm cordiale felicitări cu ocazia zilei de naştere şi Vă dorim multă sănătate şi noi realizări pe tărâm profesional, bucurii în viaţa de familie şi a copiilor. Anii DVS abundă de înţelepciune, de dăruire domeniului de activitate şi de implicare civică pentru triumful adevărului istoric. Nu aţi deviat de la acest traseu şi chemare sufletească, slujind cu fidelitate şi crezământ. În alte contexte, pe alte dimensiuni de activitate, chiar de a plouat torenţial cu probleme, aţi fost puternic şi le-aţi gâsit soluţii la toate, aducând binele, stabilitatea şi buna cuviinţă a lucrurilor şi relaţiilor de muncă, într-un colectiv. Locul DVS este mereu printre oameni: colegi, discipoli, semeni. Să Vă fie mereu deschisă portiţa către ei.
Cu respect, echipa „Ecoul nostru”

Dragul meu tată!
Încă un an în care, din păcate, nu pot să fiu alături de tine. Dar tu ştii bine că inima mea este acolo, cu voi, la casa părintească. Mulţumesc! Mulţumesc pentru că ai avut grijă să mă creşti frumos şi să nu duc lipsă de lucrurile necesare. Mulţumesc pentru că mi-ai dat binecuvântarea de a face parte dintr-o familie numeroasă, pentru că asta este una dintre cele mai mari realizări. Să ai fraţi şi surori.
Acum… ştiu că te sperie trecerea timpului. O văd în ochii tăi. Te gândeşti că azi ai făcut 70 de ani şi că… mâine o să treacă mult prea repede. Te gândeşti că poate nu o să apuci să-ţi vezi nepoţii crescând. Ai vrea să faci cumva să stea timpul puţin pe loc. Să te poţi bucura de fiecare lucru, de fiecare eveniment. Să fii acolo. Dar uită-te puţin în jurul tău. Uită-te la câte ai realizat, uită-te ce copii frumoşi ai şi ce soţie minunată lângă tine. Uită-te la toate astea şi bucură-te. Bucură-te pentru că tu eşti proprietarul unor comori dăruite de Dumnezeu.
Ştiu că tu ai făcut tot ce ţi-a fost în putinţă. Ştiu că ai dat tot ce ai avut mai bun din tine, şi asta este ceea ce contează. Să te oferi pe tine. Şi tu te-ai oferit ani întregi.
Aşa că te rog, zâmbeşte. Faci 70 de ani minunaţi. Ani pe care nu i-ai irosit şi nu i-ai lăsat să treacă pe lângă tine. Tu ţi-ai lăsat amprenta asupra Pământului. Tu ai trăit. Alţii nu se pot lăuda cu asta. Alţi oameni nu pot să spună aceasta, pentru că nu au făcut nimic cu timpul lor. Au trăit doar pentru ei. Dar tu te-ai jertfit
La mulţi ani din partea fiicei Aliona, Igor, Dan si Alessia! Lasă frica, nu te gândi cu groază că timpul trece. E normal să treacă. De aceea, profită din plin de el! Fă-ţi şi mai multe amintiri, caută prezenţa noastră, prezenţa nepoţilor, prezenţa celor dragi ţie. Te respect şi te preţuiesc ca părinte!