SHARE

A rămas în urmă sesiunea examenelor de bacalaureat ediția 2016-2017.Conform declarațiilor lui Mihai CURCIUC, director adjunct al Direcției Educație, în raion din 9 licee au participat 305 candidați. Examenele s-au desfășurat în 2 centre: L.T. ,,Olimp” și ,,D. Cantemir”.
În liceul ,,Olimp” au fost înscriși 157 candidați, dintre care 36 la profil real și 121 la umanist. La ,,D.Cantemir” 55 la real și 95 la umanist. În total la nivel de raion au fost înscriși la sesiunea de bază la profilul real 91 candidați, iar la cel umanist 214 elevi. E îmbucurător faptul că anul acesta s-au înregistrat 7 candidați care au obținut nota 10 la limbile străine. La profilul realist un candidat a reușit să obțină nota maximă. La limba franceză, umanist s-au înregistrat 3 elevi cu nota 10, la matematică profil umanist un singur candidat cu nota 10, Istoria Românilor și Universală un elev, la chimie profil real un singur candidat. Domină profilul umanist cu 5 note maxime, și 2 candidați cu nota 10 pe linie la profilul real. Dacă am analiza pe numărul de note atunci la nivel de raion s-au înregistrat 7 note de 10, 15 note de 9, nota 8, într-un singur centru, ,,D. Cantemir”88 de candidați, 117 elevi au obținut nota 7, 109 elevi nota 6, 117 nota 5,nota 4, 36 elevi, nota 3, 11 elevi, și 2 candidați au obținut nota 2. Anul acesta s-au scris în total 1232 de lucrări. Din acestea rata de promovare constituie 68% la moment rata de promovare la nivel de raion. Cu părere de rău lucrările aflate sub rata de promovare, adică de 4,3, și 2, elevii au scris cereri pentru contestare, și la sesiunea suplimentară care va avea loc la mijlocul lunii iulie. La contestare s-au scris 167 de teste, ceea ce constituie 13,6% din numărul total de lucrări, ceea ce demonstrează faptul că candidații au conștientizat că acestea sunt rezultatul muncii lor, o parte au rămas mulțumiți, și nu au dat la contestare, iar alții care au considerat că unele sarcini nu au fost apreciate corect, și-au folosit dreptul de a contesta rezultatele inițiale ale Comisiei Naționale de Evaluare. Pe data de 5 iulie reprezentanții Direcției Educație vor ridica lucrările pentru contestare. Cu noi rezultate pe marginea acestui subiect vom reveni în edițiile viitoare.