Cucerirea planetei sufletului unui copil este mai greu de descoperit decât însăși...

Cucerirea planetei sufletului unui copil este mai greu de descoperit decât însăși planeta

114
DISTRIBUIȚI

   La 27 noiembrie curent, Casa de Cultura „Nicolae Iorga” a fost gazdă pentru desfășurarea Lectoratului cu părinții sub genericul „Părinții o Patrie a copilului”. Evenimentul a fost organizat de către administrația Liceului Teoretic „Olimp” în parteneriat cu Administrația Publică locală, Serviciul de asistență psiho-pedagogică, Inspectoratul de poliție a raionului și Direcția Asistență Socială.

  Obiectivele principale ale ședinței au fost consilierea părinților în spiritul ideii de parteneri egali și responsabili în educația copiilor precum și familiarizarea lor cu strategii specifice de cunoaștere a copilului. „Eu sunt copilul. Tu ții în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă , te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru mine!” acesta a fost motto-ul adresat celor prezenți pentru contemplare și valorificare. Părinții și pedagogii sunt principalii parteneri ce trebuie să participe activ pentru a construi o educație sănă- toasă a copilului. Pentru o înțelegere mai profundă rolului major pe care îl are fiecare în modelarea sufletului și al destinului unui copil s-a propus spre vizionare „Legenda celor 8 minute” pentru ca spre final fiecare să conștientizeze că avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume şi o voce ne aminteşte mereu: Nu uita ce e cel mai important! Şi cele mai importante sunt valorile spirituale, familia şi copii, viaţa, educa- ţia, bunul simţ, dragostea, adevărul şi demnitatea de om. În schimb câştigurile, bogăţia, plăcerile materiale ne fascinează într-atât încât uităm de ceea ce e mai important. Aşa ne risipim timpul şi dăm…

continuarea o veți citi în numărul 48 al ziarului din săptămâna aceasta