Bruxelles – oraşul Speranţei

Bruxelles – oraşul Speranţei

967
DISTRIBUIȚI

Recent, Parlamentul European din Bruxelles a găzduit o delegaţie din 40 de persoane din România, patru dintre ele fiind cetățeni ai Republicii Moldova, din raionul Sângerei.Președinta Fundației „Copăceni-VDR” Maria Bajura a beneficiat de invitaţie din partea deputatului Laurențiu Rebega.

S-a preconizat o agendă bogată de activitate. Pentru început ni s-a organizat o excursie prin Parlamentul European, unde ni s-a explicat că instituţia este o adunare parlamentară multinaţională unică, aleasă în mod direct de către cetăţeni. Cei 751 de membri ai Parlamentului European reprezintă peste 500 de milioane de cetăţeni din 28 de state membre. Cetăţenii europeni pot participa la procesul politic prin mai multe moduri: pot vota la alegeri, îşi pot contacta deputatul care îi reprezintă în Parlamentul European sau pot lansa o iniţiativă cetăţenească prin care să îi solicite Comisiei Europene să pregătească o propunere legislativă. Apoi au urmat mese rotunde în incinta Parlamentului European cu deputatul Laurențiu Rebega, unde au avut loc dezbateri şi discuţii ce ţin de diverse domenii: învăţămînt, agricultură, medicină, cultură.
Uniunea Europeană reprezintă un proiect fascinant bazat pe pace, libertate, stabilitate şi prosperitate. S-au propus soluţii, procedee şi oferte proiectelor noi. Parlamentul European acordă o atenţie deosebită menţinerii caracterului transparent şi democratic al instituţiilor sale.img-20161012-wa00061 Am vizitat mai multe obiecte culturale din Bruxelles, dintre care și Parlamentarium, situat în clădirea Willy Brandt. Prin intermediul unor prezentări audiovizuale dinamice, interactive şi cu ajutorul unui ghid audiovizual personal am descoperit într-un mod captivant şi stimulativ ce înseamnă democraţia europeană. Casa Istoriei Europene ne-a oferit o şansă de a vedea istoria continentului, pentru că găzduieşte expoziţii, evenimente şi o colecţie permanentă, destinate şă reprezinte nucleul unui rezervor de memorie europeană comună. Ne-am întors cu viziuni noi care sunt necesare de a fi implimentate în țara noastră. Exprimăm recunoștința oficialilor români pentru suportul prietenesc care îl acordă cetățenilor din Republica noastră, căci doar împreună vom face lucruri frumoase. Să ne unim eforturile pentru o Europă a noastră și a generațiilor viitoare, care să reprezinte un cămin solid din punct de vedere economic, echitabil din punct de vedere social, liber și democratic pentru toți europenii.

img-20161012-wa00061