SHARE

Secolul al XXI-lea este un spaţiu al diversităţii etnoculturale, religioase, sociale, economice şi politice. Unitatea în diversitate este un fenomen care constituie o legătură armonioasă a aliajului dintre identităţi multiple. Nucleul unificator al acestei diversităţi este “Toleranţa” . Diversitatea se conturează prin originalitatea individuală, dar construirea unei societăţi bazate pe diversitate  necesită un spirit plin de căldură sufletească și de toleranţă. Opusul acesteia este intoleranţa, care şi-a clădit o indentitate „monstruoasă” – discriminarea. În groasa plapumă a cotidianului, discriminarea a depăşit nivelul de „obişnuit” şi, totodata, încearcă sa cucerească „permanentul”.
„Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi”. Aceasta este prima propoziţie a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care a devenit celebră în întreaga lume în urmă cu 68 de ani, astfel, a pus bazele construcţiei drepturilor internaţionale ale omului. Cu toate acestea, milioane de oameni din întreaga lume luptă împotriva discriminării, aşa- numita – Lupta Continuă.
Cel mai dureros lucru, legat de discriminare, este că, uneori, o cultivă acele persoane care au rolul să lupte împotriva ei – părinţii. Este un lucru neplăcut să auzi cum o mamă îi spune copilului: „Nu te juca cu acest copil, el este de altă religie sau de altă naţionalitate“. Eu personal am asistat la asemenea întîmplări. Serios?! Ce fel de persoană eşti, dacă tu dezvolţi în micul tău copil nişte Non-valori. Desigur, nu toţi, sunt extrem de fericită că există părinţi care nu permit discriminării să-şi facă loc în viaţa copiilor.
Un alt tip de discriminare se referă la opoziția dintre genuri. Personal, am devenit şi eu, într-o oarecare măsura, o jertfă a acestei forme de discriminare. Întorcîndu-mă într-o zi de la liceu, un vecin m-a întrebat de ce eu merg la liceu și care este scopul meu. Aceste întrebări  m-au surprins, dar m-au și întristat, la care i-am răspuns calm că am nevoie de ele pentru a obţine cunoştinţe şi pentru a-mi continua studiile la uniersitate. Nu ştiu de ce, dar răspunsul meu l-a indignat pe acel individ într-atît, încît mi-a reproşat nervos: „Vouă fetelor, nu vă trebuie nicio învăţătură, numai bani cheltuiţi în zadar! Trebuie să înveţe numai băieţii, că voi, oricum, vă măritaţi!”. Cum să nu te revolţi în asemenea caz. Într-un fel sau altul, femeile sunt supuse discriminării zilnice, fie la locul de muncă sau în societate. Oare acum femeia mai rămîne ca şi în trecut doar un „Bibelou de porţelan”, frumoasă, feminină şi … atît?! Femeia de astăzi a depăşit condiţia de strict model decorativ, doar că trebuie să-și valorifice pe deplin condiția existențială.
Scriitorul francez Paul Valery afirma: „Să ne îmbogăţim reciprocm din diversitatea noastra” și pe bună dreptate, căci  diversitatea nu asimilează şi nu defavorizeaza unicitatea unei persoane, ci, dimpotrivă, o încurajează.
O altă plagă în discriminarea ființei umane sînt  conflictele interetnice care au devenit un fenomen frecvent în societatea contemporană.  Un exemplu elocvent este o situație surprinsă într-un mediu concret în care o fetiţă de 6 ani mergînd cu mama sa  într-o cafenea, a văzut un grup de reprezentanți ai etniei musulmane. La vederea lor, fetiţa a exclamat cu voce tare: „Ce de mulţi terorişti!” Aceste situații apar din cauza stereotipurilor, prejudecăţilor şi neacceptarea altor culturi. Soluţinarea conflictelor rezidă în comunicare, colaborare, toleranţă ,deschidere şi înţelegere. Interculturalitatea implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii, precum şi respectul bazat pe o informare autentică faţă de cultura celorlate etnii. Aceasta duce la preţuirea altor culturi, dar şi la aprobarea altor grupuri culturale.
Discriminarea la locul de muncă sau la angajare este la fel de răspîndită. Aceast tip constă în salarizarea diferită pentru acelaşi lucru sau întrebările ce nu ţin de etica profesională la angajare. Foarte multe domnişoare, angajîndu-se în cîmpul muncii sunt întrebate dacă au copil mic sau plănuiesc în viitorul apropiat . Nu ştiu ce cred  alţii , dar eu sunt fermă că aceasta este o  discriminare vizavi  de legităţile biologice, deoarece angajatorii nu îşi doresc să plătească concediul de maternitate , recurg, după părerea mea , la această subramură a discriminării. Prejudecăţile sunt cele care ne determină să interpretăm greşit sau să ignorăm nişte realităţi care nu corespund ideilor concepute. La întrebarea care este primul cuvînt la care se gîndesc oamenii cînd aud „infectat Hiv/Sida”  cetăţenii Republicii Moldova au spus: ”Pericol de infectare, narcomanie sau alcoolism”. Aceste răspunsuri sunt urmări ale lipsei noastre de cunoştinţe despre această problemă care presupune, evident, o  intoleranţă față de persoanele în cauză. Copiii infectaţi de Hiv au acces egal ca și tot restul populației la educaţie, la sănătate și la alte înlesniri stipulate de Legea despre Drepturile Omului. Cea mai mare vină în izolarea acestor copii stigmatizați de soartă, de cele mai multe ori, o poartă părinții. Spre exemplu, mama unui copil seropozitiv povesteşte cu lacrimi în ochi că atunci cînd copilul a fost diagnosticat cu această boală ea a renunțat să-l dea la școală sub pretext că oricum va muri. Sau  cum poate o profesoară să i se adreseze unei fete ai cărei părinţi sunt purtători Hiv: „Să zici mulţumesc că îţi faci studiile la noi în şcoală. Mi-e silă şi de tine şi de părinţii tăi iresponsabili şi bolnavi”. Asta se numeşte atitudine? Care este dorinţa acestei fete de a frecventa şcoala?  Aceste cuvinte îi strivesc dorinţa de a trăi într-o societate intolerantă, bolnavă. Un grup de elevi cu panglici roşii în piept, dar în adîncul sufletului dominați de morbul  discriminării și-au exprimat cunoştinţele generale despre discriminare şi stereotipuri. 80 de elevi din 3 licee au realizat un panou informativ dedicat Zilei Internaţionale de cmbatere a Hiv/Sida, însă mulţi nici nu cunoşteau despre aceste infecţii. Mai rău este faptul că aceştia care au pledat pentru egalitate au manifestat frica de a învăţa în aceeaşi clasă cu o persoană Hiv. Asta este încă mai rău decît discriminarea dintre culturi, este o discriminarea la care tu parcă ai adera, parcă este o discriminare bine-gîndită.
În final, pot să adaug că discriminarea este rezultatul unui respect de sine exagerat, născut pe coordonate ale prejudecăţii sădite în inima unei mărimi ontice ale umanităţii. Ceea ce doare este întrebarea „ De ce?”, De ce nutrimi aceste sentimente de dispreţ şi de superioritate. Consecinţele discriminării interpersonale sunt extreme, aceasta duce la izolare, egoism, frică şi xenofobie. Discriminarea este cea mai periculoasă manifestare a spiritului uman, iar alunecarea bruscă de la intoleranţă la discriminare este aproape imperceptibilă. Ca răspuns la aceste provocări, a apărut necesitatea de toleranţă în societatea contemporană, care solicită respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie şi a manierelor de exprimare a calităţii noastre ca fiinţe umane. Toleranţa este cealaltă extremă a discriminării, ea este încurajată prin cunoaşterea, deschiderea spiritului, comunicarea şi libertatea gîndirii, a conştiinţei şi credinţei.