Realizări, dezamăgiri, perspective

Realizări, dezamăgiri, perspective

382
DISTRIBUIȚI

Acum 25 de ani am învins și ne-am bucurat cu sinceritate. Orice izbândă trebuie apărată în continuare, noi, ne-am resemnat cedând tot mai mult din cuceririle anilor 1989 și 1991. Totuși, din moment ce aniversările se cer sărbătorite, am inițiat câteva anchete ale ziarului ”Ecoul nostru”
– Ce gânduri,sentimente legați de Sărbătorile Naționale?
Vladimir AGACHI, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova,directorul SRL ”Accesal Grup”:
”Ziua Independenței în viața mea are o însemnătate istorică, deoarece am avut marea fericire de a fi participant la Ședința Solemnă a Parlamentului de legislatura a XII-a, care, a declarat Independența R.Moldova și prin semnătura fiecărui deputat a fost consfințită Declarația. Am semnat cu mâinile și buzele tremurânde de emoții. Independența Republicii Moldova a fost proclamată în condițiile prăbușirii imperiului sovietic și ale avalanșei Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională. Aceste procese erau strâns legate între ele. Independența Moldovei a fost câștigată prin efortul a sute de mii de români. Drept model ne-a servit jertfa martirilor neamului românesc.
Acum, de la o depărtare de 25 de ani de independență, îmi dau seama ce s-a întâmplat de fapt. Atunci s-a pus temelia edificării Statului Independent. Și dacă toți cetățenii, îndrumați de o conducere înțeleaptă, ar fi conștientizat acest fapt măreț, poate eram și noi în rând cu statele Baltice în Uniunea Europeană.
Și pentru că suntem în prag de Sfinte Sărbători Naționale vreau să-i felicit pe toți acei care muncesc cu dăruire de sine întru consolidarea independenței țării. Tuturor le doresc să aibă parte în continuare de un trai decent, belșug și fericire familiară, bunăstare, prosperare și stabilitate politică.”
Gheorghe Chetraru, primarul comunei Bălășești: ”Am rămas plăcut surprins de faptul cu câtă fermitate vorbește despre stabilitate OBAMA care își are rădăcinile departe de America, la fel și de vecinii noștri de peste Prut ce afirmă: ”Suntem români și punctum!” Cetățenii țării noastre, de regulă, ocolesc această temă, deoarece nu prea știu ce să răspundă și principalul, să-și argumenteze poziția. În această situație, nu vom fi nici respectați, dar nici independenți, nu ne vom simți nici suverani.
Cât despre asigurare și drepturi, nici pe departe nu ne sunt asigurate. Incertitudinea și neîncrederea persistă în continuare, iar viitorul pare mai nebulos ca niciodată. Cinismul și aroganța au atins cote îngrijorătoare.
Am trăit mereu cu speranța că vom fi liberi și stăpâni în țara proprie, Însă nu această independență am primit-o. Poți oare fi independent, flămând și dezbrăcat?
Mă doare inima pentru țara noastră pe care am dorit-o liberă și independentă. Mi se pare că trăim într-un imperiu al neîncrederii. Moldova la 25 de ani de la Independență, se află într-o permanentă stare de neliniște, de frământări politice și într-o situație economică grea din cauza fenomenului politic.”
Tamara GUMOVSCHI, profesoară de limba și literatura română Gimnaziul ”ION VATAMANU” din Mândreștii Noi: „Sunt o adeptă a Independenței cu toate că traiul nostru se cere a fi cu mult îmbunătățit. La 27 august 1991 poporul nostru a cerut ferm și tare constituirea unui stat de drept, însă foarte puțini își amintesc de aceste slogane. Atunci cu toții eram într-un vis, acum avem o realitate departe de așteptările noastre. Noi, profesorii, am lăsat pe seama conducerii să rezolve întrebările ce țin de iubirea față de neam, țară… Concomitent am susținut gradele didactice, care ne permit și mai mult să ne afirmăm și să corespundem acestei meniri. Însă asiduitatea față de pedagog a rămas cam aceeași. Pe lângă toate ni s-a creat condiții de așa natură, că profesorul în acești ani a pus mâna pe sapă, unii mai având…

Continuarea o citiți în ziarul nr. 31 din săptămâna aceasta