Universitatea Preșcolară de Medicină

Universitatea Preșcolară de Medicină

945
DISTRIBUIȚI

Natura înseamnă viaţa şi niciodată nu este prea devreme să începem să-i studiem secretele. Copiii reprezintă rezervele viitorului şi de aceea investiţia în pregătirea lor este o necesitate. Este util ca odată cu primele litere ale alfabetului copiii din grădinițe să înveţe şi alfabetul sănătăţii care-l culegem de la mama-natură.

Legumele şi fructele, plantele medicinale și infuziile din ele au un rol important pentru sănătatea noastră. Aceasta auzim cu toţii, zilnic. Ele sunt surse de vitamine: A, B, C, D, E, acid folic, minerale etc. Ca și la… ABECEDAR…
Aceasta au demonstrat recent, preșcolarii grupei „BUSUIOC” de la Creșa-Grădinița nr.6 „MĂRȚIȘOR” din Sângerei, care au deschis propria Universitate Preșcolară de Medicină, au susținut cu brio două probe și au devenit absolvenți. În cadrul unei ore demonstrative, organizată de către educatoarea Sofica MATVEEV, părinții au trăit și retrăit emoții frumoase, aduse în dar cu drag de către micii absolvenți. Obiectivele principale ale activității au fost educația pentru mediul natural și evaluarea cunoștințelor preșcolarilor. Măiestria pedagogică a educatoarei constă atât în selectarea temei, cât și în stimularea interesului la copii fața de mediul natural și cultura ecologică, efectul benefic pe care îl are natura asupra omului.
Copiii sunt inspirați din viața adulților când se joacă, deaceea trebuie să le oferim cele mai bune exemple de profesii.Formarea unei atitudini pozitive de implicare conștientă a copiilor în protejarea naturii a facut ca ei să-și aleagă meseria de fitoterapeuți și să descopere misterul efectelor vindecătoare ale unor plante. Fiind îmbracați în halate albe și cu bonețele pe cap, au intrat în pielea cadrelor medicale, învingând astfel teama de a merge la medic. Astfel rând pe rând, la tribună, și-au demonstrat cunoștințele despre diferite plante medicinale și recete naturiste pentru a duce un mod de viață sănătos. Varietatea remediilor prezentate de copii au fost însoțite de o mini-expoziție de plante medicinale, infuzii, tincturi, ceaiuri, siropuri, ce îmbunatățesc imunitatea organizmului și ameliorează durerile ș.a.

Continuarea articolului o puteți citi în nr. 16 al ziarului