Lecţia Olimpică la „Olimp” ca un debut reuşit

Lecţia Olimpică la „Olimp” ca un debut reuşit

1083
DISTRIBUIȚI

Zilele trecute Liceul Teoretic „Olimp” din Sângerei a primit în vizită pe membrii Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv. Împreună au promovat o Lecţie Olimpică, calificată drept un debut strălucit pentru anul 2016 şi mişcarea sportiv-olimpică, în care sunt antrenaţi copii şi sportivi din această instituţie cu merite deosebite în dezvoltarea sportului şi promovarea modului sănătos de viaţă.

Echipa managerială, colectivul de profesori şi de elevi, sportivii olimpici ai instituţiei s-au pregătit pentru întâmpinarea oaspeţilor cu multă precădere. Incinta liceului a fost transformată într-o impunătoare expoziţie de cupe, diplome şi medalii, cucerite de tinerii sportivi ai instituţiei la competiţiile raionale, republicane şi internaţionale. Cu pâine şi sare, într-o atmosferă luminată de simboluri sportive au fost întâmpinaţi oaspeţii: preşedintele Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv (CNOS), Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic, Nicolae PIATAC, prim-vicepreşedinte CNOS, Anatol Popuşoi, directorul Academiei Olimpice, ceilalţi membri ai CNOS, preşedintele raionului Vasile MARANDIUC, vicepreşedinte le Mihail BÂRSAN, Gheorghe BRAŞOVSCHI, primarul oraşului, preşedintele Asociaţiei raionale de Fotbal, veteranii sportului, participanţii la cursa olimpică din 1980.
Lecţia Olimpică s-a desfăşurat în sala de festivităţi, arhiplină cu participanţi dornici de a asista la o asemenea activitate. Ludmila Şişcanu, directoarea liceului, în debutul lecţiei a vorbit despre succesele strălucite pe care le au înscrise în palmares sportivii care învaţă aici şi despre campionii, discipolii liceului, cu care se mândreşte instituţia, şi care fac sport de performanţă: Emil Caras, Ion Urbanţev, Daniel Crigan, actualii liceeni Roman Panaguţă, Sorin PATRON şi alţii.
Preşedintele CNOS, Nicolae Juravschi a întregit atmosfera Lecţiei Olimpice, oferind un set de mingi sportivilor liceului, reviste olimpice, dar şi medalii aniversare CNOS. Pentru activitatea cu dăruire în promovarea sportului şi modului sănătos de viaţă în rândurile tinerilor studioşi cu aceste distincţii au fost onoraţi: preşedintele raionului Vasile MARANDIUC, Gheorghe BRAŞOVSCHI, primarul oraşului, preşedintele Asociaţiei raionale de Fotbal, dar şi Ludmila ŞIŞCANU. Liceul „Olimp” a fost distins cu Certificat pentru promovarea sportului în rândurile copiilor şi tinerilor studioşi.
Directorul Academiei Olimpice Anatol POPUŞOI a susţinut următorul compartiment al Lecţiei Olimpice. El a făcut o retrospectivă a participării sportivilor moldoveni la Jocurile Olimpice. A trezit sentimente de mândrie participanţilor la activitate prin utilizarea imaginilor video a unui documentar, realizat la iniţiativa CNOS.
După cum au mărturisit veteranii sportului, sentimente de mândrie şi bucurie au trăit participanţii la cursa olimpică 1980. Nicolae JURAVSCHI le-a înmânat şi lor distincţii sportive, iar sala i-a aplaudat ca pe eroii sportului de performanţă.
Echipei manageriale împreună cu directoarea Ludmila ŞIŞCANU i-a reuşit în ultimul timp să modernizeze sala sportivă, încât au rămas încântaţi oaspeţii festivităţii de condiţiile atractive de care dispun copiii pentru practicarea sportului. În sala sportivă s-a desfăşurat în continuare activitatea sportivă, prin jocuri sportive şi competiţii organizate între echipe de copiii de către profesorii Chiril ŞUŞU, Nicolae URECHEANU, Dorin BAJEREANU.

Vezi continuarea în nr.10 al ziarului