Au fost comemoraţi eroii conflictului de pe Nistru

Au fost comemoraţi eroii conflictului de pe Nistru

1175
DISTRIBUIȚI

În ziua de 2 martie, curent s-au împlinit 24 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru. Cu acest prilej la Compelxul comemorativ „Pietate” din oraşul Sângerei a fost organizat un miting de comemorare a eroilor căzuţi pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Mitingul consacrat Zilei Memoriei a fost deschis în mod solemn de primarul oraşului Sângerei, Gheorghe BRAŞOVSCHI. După intonarea Imnului ţării noastre edilul a exprimat un mesaj de recunoştinţă pentru eroi şi pentru suferinţele familiilor care-i mai aşteaptă să vină şi după 24 de ani, a exprimat sentimente luminate veteranilor, poliţiştilor, voluntarilor, care au participat cu devotament patriei în acest conflict.
„Războiul de pe Nistru este cea mai tristă pagină din istoria modernă a Republicii Moldova. Conflictul armat din primăvara-vara anului 1992 a fost cea mai grea încercare la care a fost supus tânărul stat, Republica Moldova. În sângerosul conflict armat 316 eroi ai neamului: poliţişti, voluntari, ostaşi şi ofiţeri ai Armatei Naţionale au sacrificat tot ce au avut mai scump –viaţa.
După război, ca urmare a agravării stării de sănătate au decedat încă 200 de combatanţi,” a mărturisit prin mesajul său primarul Gheorghe BRAŞOVSCHI.
Şapte tineri din raionul nostru care visau să-şi întemeieze o familie, să construiasă casă şi vise, să crească copii şi să se bucure de fericire au căzut în acest conflict armat, rămânând pentru vecie pe lespedea de piatră. Şi după atâţia ani ei sunt aşteptaţi acasă. Numele lor este: Veniamin Musteaţă şi Valentin Mereniuc din satul Bilicenii Vechi, Vitalie Rău din oraşul Sângerei, Eugen Nacu din satul Drăgăneşti, Iurie Boghiul din satul Coşcodeni, Vitalie Ciobanu din Alexăndreni, Anatolie Bejenaru din satul Tăura Veche, Vasile Cernei din satul Pepeni.
„Ei au căzut pe câmpul de luptă şi noi nu-i putem da uitării, nu avem dreptul moral. În numele lor a fost edificat Compexul comemorativ „Pietate”, unde ne-am adunat să le cinstim memoria”, a reflectat în mesajul său comemorativ Valeriu CRIGAN preşedintele Uniunii Veteranilor Conflictului de pe Nistru din raionul Sângerei.
Preşedintele raionului Vasile MARANDIUC, în mesajul expus în faţa participanţilor la miting, a chemat să păstrăm vie memoria acestor martiri, prin acţiuni de acest fel cum este Ziua Memoriei, prin depuneri de flori la Monumentul lor, celor căzuţi, tineri şi bravi oştaşi, prin recunoştinţă familiilor, mamelor lor care au rămas fără feciori, şi care poartă în suflet vie suferinţa şi după 24 de ani de la declansarea conflictului de pe Nistru.
Petru COSTIŞANU, şeful Inspectoratului raional de Poliţie a exprimat cuvinte de caldă mulţumire, inclusiv colegilor poliţişti: „Poliţiştii alături de alţi patrioţi ai neamului cu jertfire de sine au apărat interesele statale, lăsându-ne o amprentă profundă în memoria tuturor şi mereu ne răscolesc sufletele acele dureri după pierderea grea. Acele evenimente ne presoară tristeţe în suflete, pe chipuri. Ele readuc printre noi numele poliţiştilor care şi-au jertfit viaţa în numele unui viitor mai bun şi mai luminos, au apărat integritatera încă fragilă a statului nostru. Este de datoria noastră să nu uităm nici pentru o clipă cei 89 de poliţişti, inclusiv 4 originari din raionul nostru care au căzut răpuşi de gloanţele separatiştilor. Să ţinem minte numele lor: Iurie Bodiul, Valentin Mereniuc, Eugen Nacu, Vitalie Rău. Aceşti poliţişti şi-au jertfit viaţa în luptele pentru apărarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, rămânând în inimile tuturor ca adevăraţi eroi şi martiri.”
Au fost exprimate mulţumiri veteranilor conflictului de pe Nistru, care sunt în viaţă şi prezenţi în rândurile participanţilor la mitingul de comemorare. Ei au fost şi vor rămâne un scut de încredere în apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei statului Republica Moldova. Prin spiritul de sacrificiu şi eforturile depuse „Aţi demonstrat că ţara noastră are adevăraţi bărbaţi, ostaşi, moştenitori demni ai strămoşilor neamului.

Vezi continuarea în nr.10 al ziarului