SHARE

Centrul de Creaţie şi Agrement pentru Copii şi Tineret  din Sângerei (CCA) și-a deschis larg uşile pentru un nou an de studiu. Printr-o activitate festivă şi captivantă de inaugurare această Şcoală a Pasiunilor şi-a rechemat cei 900 de discipoli încadraţi în activitatea a  24 de cercuri şi dăruirea vocaţională a 25 de profesori şi conducători de cerc.

Copiii care frecventează CCA  Sângerei ne-au mărturisit că le-a părut prea mare vacanţa şi că foarte mult şi-au dorit să revină la centrul lor de pasiune. De la cei mai mici până la cei   mari, ei au venit în număr mare încât nu a mai rămas spaţiu în sala de festivităţi a instituţiei unde s-a desfăşurat evenimentul. Însoţiţi de mame şi bunici, de frate sau soră mai mare, copiii au fost şi spectatori curioşi ai programului artistic prezentat.  Ei şi-au exprimat dorinţa care dintre cercurile deschise doresc  să le  frecventeze. Totodată ghidaţi de profesorii lor discipolii Centrului au demonstrat  cât le sunt de dragi activităţile în care sunt implicaţi şi cât de mult îi atrag sufleteşte. Colectivul „Picături Muzicale”, condus de Rodica TOLMACI a deschis activitatea prin interpretarea Imnului Școlii Pasiunii. Dansatorii, discipolii lui Ion SAMBRIŞ şi Andrian CHIRIAC, au demonstrat că peste vară nu au uitat nimic din mişcarea dansului popular şi cât de mult sunt pasionaţi de arta dansului. Colectivul de chitarişti, condus de Ion NISFOIANU a demonstrat spectatorilor, bunici şi părinţi, de ce copiii lor solicită atât de mult acest cerc.

Pentru  toţi cei prezenţi, oaspeţi ai festivităţii directoarea Stela DOROJNEAC a prezentat un mesaj de deschidere într-o formă inedită a unei Cărţi de identitate a Centrului. Prin aceasta nouă formă de exprimare directoarea a adus spre cunoştinţa tuturor momente interesante din evoluţia instituţiei, a discipolilor şi colectivelor de-a lungul anilor şi tendinţele de modernizare şi schimbări în bine, care fac instituţia modernă, atractivă şi credibilă în ochii şi aşteptarea fiecărui copil atras de lumea pasiunilor ce le valorifică.